Prima ședință de psihoterapie este gratuită

ÎNTREBĂRI & RĂSPUNSURI

SERVICII PSIHOTERAPIE

Află mai multe despre serviciile mele

Pagina Întrebări Frecvente Psihoterapie conține răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

Dacă dorești mai multe lămuriri cu privire la desfășurarea ședințelor online, dacă vrei să afli mai multe detalii despre serviciile pe care le ofer sau dacă dorești să înțelegi mai bine ce înseamnă psihoterapia integrativă, te rog să citești mai jos.

1. Ce este psihoterapia integrativă?

Terapia integrativă este o formă de psihoterapie care unește tehnici, modele și teorii ale mai multor tipuri de psihoterapie precum psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihodinamică, existențială, Gestalt, centrată pe persoană, analiză tranzacțională, hipnoterapie, dialectic comportamentală etc. Astfel, psihoterapia integrativă este caracterizată printr-o flexibilitate și incluziune mai mare spre deosebire de formele de psihoterapie singulare, pliindu-se mai eficient pe nevoile unice ale fiecărei personalități.

Termenul de integrativ nu se referă doar la integrarea teoretică și tehnică a diferitelor abordări terapeutice, ci și la integrarea personalității prin alipirea acelor părți ale sinelui renegate, disociate, necunoscute sau aflate în conflict, la o personalitate coezivă, flexibilă și adaptată.

De asemenea, termenul integrativ marchează și îmbinarea sistemelor emoțional, cognitiv, comportamental, fiziologic, ținând cont și de aspectele sociale și de mediu care gravitează în jurul fiecărei persoane.

2. Ce preț au serviciile de psihoterapie?

Ședințele de psihoterapie, fie că sunt ținute online sau la cabinet, au următoarele prețuri:

  • Ședințele de psihoterapie individuală, ce implică o singură persoană aflată în terapie, au prețul de 180 Lei.
  • Ședințele de psihoterapie de cuplu sau psihoterapie de familie, ce implică două sau mai multe persoane aflate în psihoterapie, au prețul de 220 Lei (ședințe de 50 minute) sau 390 Lei (ședințe de 90 minute).

Separator

3. Cât timp durează o ședință de psihoterapie?

  • O ședință de psihoterapie individuală are o durată fixă de 50 minute, indiferent dacă aceasta este ținută online sau la cabinet. 
  • Ședințele de psihoterapie de cuplu sau psihoterapie de familie pot avea o durată de 50 minute sau 90 minute, în funcție de preferințele membrilor familiei/cuplului.

Separator

4. Cum se efectuează plata ședințelor?

În funcție de modalitatea desfășurării ședinței de psihoterapie, contravaloarea acesteia se poate achita după cum urmează:

  • Ședințele care au loc la cabinet, față în față, pot fi achitate în numerar sau cu cardul de debit/credit. 
  • Ședințele ținute online, de la distanță, pot fi achitate cu cardul bancar sau prin transfer bancar. 

Notă: În cazul plății prin transfer bancar, dacă apar întârzieri, următoarea ședință nu poate avea loc dacă achitarea ședinței anterioare nu este confirmată de către bancă.

5. Cum se desfășoară ședințele online?

Ședințele de psihoterapie online se desfășoară prin intermediul unei aplicații sau serviciu de comunicare audio-video ce permite, pentru siguranță și confidențialitate, criptarea comunicării. După ce stabilim ce serviciu audio-video preferi, la ora stabilită pentru începerea ședinței mă poți suna/apela utilizând serviciul respectiv. Eu voi fi gata pentru începerea ședinței. 

Separator

6. Ce aplicații pot fi utilizate pentru ședințele de psihoterapie online?

Pentru buna desfășurare a ședințelor de psihoterapie de la distanță este nevoie să ai access la un echipament electronic ce permite comunicarea audio-video (telefon, tabletă, calculator) conectat la internet și să poți utiliza/accesa una dintre următoarele platformele de comunicare audio-video: 

  • FaceTime (disponibil tuturor deținătorilor de echipamente Apple – iPhone, iPad sau calculatoare Apple) – Contul de utilizator este chiar numărul de telefon utilizat pentru înregistrarea în aplicație.
  • Skype (www.skype.com) – Contul de utilizator este reprezentat de adresa de email utilizată la înregistrarea în aplicație. 
  • WhatsApp (www.whatsapp.com) – WhatsApp poate fi utilizat atât direct din navigatorul web cât și ca aplicație instalată pe telefon, tabletă, calculator. Contul de utilizator este reprezentat de numărul de telefon utilizat la înregistrarea în aplicație. 
  • Google Duo (duo.google.com) – Aplicația poate fi utilizată direct din navigatorul (browserul) de internet. Tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi cu numărul de telefon.

Pentru mai multe detalii, vezi Aplicații Psihoterapie Online

Separator

7. Trebuie să am cameră video și microfon?

Da. Pentru buna desfășurare a ședințelor de terapie online, este important să putem comunica atât audio cât și video.

Separator

8. Trebuie sa am acces la Internet?

Da. Pentru desfășurarea ședințelor de terapie online trebuie sa ai acces la Internet. Calitatea apelurilor audio-video depinde de lărgimea de bandă de care dispui (viteza Internetului). 

Separator

9. Există costuri adiționale?

Costul ședințelor de terapie online este același cu cel al ședințelor desfășurate la cabinet.

Platformele sau aplicațiile de comunicare audio-video precum WhatsApp, Google Duo, FaceTime, Skype, permit utilizarea serviciilor oferite în mod gratuit, fără costuri ascunse. 

Singurele costuri care pot să apară țin de accesul la Internet. În cazul în care utilizezi un abonament la Internet cu acces limitat, te rog să te asiguri că utilizarea serviciilor de comunicare audio-video nu duce la depășirea planului oferit în cadrul abonamentului de către operatorul respectiv.

10. Ce tipuri de psihoterapie includ în procesul psihoterapeutic?

  • Psihoterapia analitică (Psihanaliză)
    La baza psihanalizei stă ideea conform căreia fiecare persoană deține gânduri, sentimente, dorințe inconștiente, iar problemele psihologice își au rădăcina în mintea inconștientă. Scopul acestui tip de terapie este aducerea lor în conștient, explorarea acestora și a modului în care ne influențează.
  • Psihoterapia cognitiv-comportamentală
    Este un tip de terapie bazat pe analiza gândurilor, credințelor, atitudinilor și comportamentelor prezente care pot reprezenta cauza problemei psihologice. Ca și tehnică, acest tip cuprinde feedback, jocuri de rol, tehnici de relaxare, desensibilizare sistematică, scurte teme pentru acasă, completarea unui jurnal, învățarea și practicarea anumitor abilități, tehnici asertive, identificarea gândurilor automate etc.
  • Psihoterapia existențială
    Pune accentul pe condiția umană ca întreg și pe teme existențiale precum libertatea și responsabilitatea, izolarea, lipsa de sens, moartea și anxietatea existențială, teme în care își pot avea rădăcina dificultățile noastre. Tehnicile de lucru cuprind imageria ghidată, relaxare, analiza viselor, reflecția, concentrarea atenției etc.
  • Psihoterapia Gestalt
    Se axează pe experiența persoanei de “aici și acum”, conștientizarea trăirilor, emoțiilor prezente cărora nu le dăm atenție sau sunt suprimate, dar și pe context deoarece o personală nu poate fi înțeleasă pe deplin fără a-i înțelege contextul. O altă concepție care stă la baza acestei forme de terapie este faptul că personalitatea este privită ca un tot unitar care are capacitate de autoreglare organică și psihică. Tehnicile utilizate cuprind focalizarea atenției, tehnici de conștientizare a senzațiilor corporale, tehnici de amplificare/diminuare, imagerie ghidată, tehnici de reconversie etc.
  • Psihoterapia centrată pe persoană
    O formă de terapie non-directivă, în care clientul are un rol activ, iar terapeutul este non-directiv și cu rol de susținere. Metoda poate fi definită și de ceea ce terapeutul nu face sau face foarte rar precum: nu pune întrebări, nu diagnostichează, nu interpretează, nu dă sfaturi, nu evidențiază contradicții, ci ascultă activ (reflectiv), focalizează dialogul în prezent, folosește tehnici de deschidere și amplifică anumite aspecte importante ale situației.
  • Analiza tranzacțională
    Se referă la identificarea și analiza stărilor eului (părinte, copil, adult) din cadrul tranzacțiilor sociale ca metodă de înțelegere a comportamentului. În urma conștientizării acestora, persoana poate obține tranzacții sociale mult mai constructive și creșterea nivelului de autonomie. În ceea ce privește tehnica, întâlnim jocurile de rol, decodificarea mesajelor ascunse din cadrul relaționărilor și înlocuirea acestora cu o comunicare autentică, lucrul cu scenariul de viață, întreprinderea unor activități care să dezvolte stările eului slab dezvoltate.
  • Psihoterapia dialectic-comportamentală
    O metodă ce își are bazele în terapia cognitiv-comportamentală și care a fost inițial concepută pentru tratarea persoanelor cu tulburare de personalitate borderline (“la limită”). Obiectivele primare ale acestui tip de terapie constau în gestionarea stresului într-un mod sănătos, reglarea emoțională, învățarea trăirii în prezent și îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur prin învățarea unor noi abilități, acceptare, suport, înlocuirea gândurilor și a comportamentelor negative și ineficiente.
  • Hipnoterapia
    Acest tip de terapie folosește relaxarea ghidată, centrarea atenției și imageria ghidată pentru a obține o stare înaltă de conștientizare, astfel încât tot ce este în jurul persoanei este blocat sau ignorat temporar. Starea de înaltă conștientizare se aseamănă cu starea pe care o avem atunci când suntem complet absorbiți de o carte sau un film. Important! Hipnoterapia nu se aseamănă în niciun caz cu hipnoza portretizată dramatic în filme, iar persoana nu va deveni inconștientă și nu va pierde controlul propriei persoane, ci își va muta complet atenția către interior pentru a găsi și utiliza resurse de care nu era conștientă, resurse pe care le poate folosi în procesul psihoterapeutic.

Separator

Dacă ai și alte întrebări,
nu ezita să mă contactezi.

Raluca Herea